Colegiul National "Traian Doda" Caransebes

Ziua Europeană a Sportului Școlar 2022 (ESSD)

ESSD

În perioada 23-30 septembrie 2022, în cadrul proiectului european „Săptămâna Europeană a Sportului”, coordonat de Ministerul Sportului, la nivelul județului Caraș-Severin, s-au derulat o serie de activități. organizate în cadrul proiectului RE-Start-Cărășenii în mișcare, de către Asociația Județeană Sportul pentru Toți în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean și Consiliul Județean Caraș-Severin, prin implicarea directă a cadrelor didactice care predau disciplina educație fizică, sub egida SMS-sport-mișcare-sănătate.

Astfel,  în data de 23.09.2022 s-a desfășurat o competiție de cros, cu start simultan (ora: 13.00), în mai multe locații din județ (Reșița, Caransebeș, Anina, Bocșa), la care au participat 300 de elevi din Caransebeș, între care, au luat startul și 65 de elevi din clasele V – XII de la Colegiul Național „Traian Doda” Caransebeș.

În data de 30.09.2022 cu prilejul Zilei Europene a Sportului Școlar, la Colegiul Național „Traian Doda” Caransebeș, au fost organizate de către cadrele didactice care predau disciplina educație fizică, o serie de activități specifice care au angrenat elevii școlii în activități fizice sub sloganul Doda #BeActive, astfel s-au derulat activitățile:

  1. Gimnastica de înviorare în aer liber. Efectuarea de exerciții de gimnastică de înviorare cu două clase (60 de elevi), în curtea școlii, sub îndrumarea profesorilor de educație fizică
  2. Volei, campionatul școlii. S-a organizat campionatul școlii la volei, la care au participat echipe mixte formate din elevi de liceu din clasele IX-XII. Meciurile de volei au urmărit selecția elevilor pentru echipa școlii, care v-a reprezenta Colegiul Național „Traian Doda” Caransebeș în competițiile O.N.S.S.
  3. Fii activ (eu sunt activ, tu….). Activitate fizică organizată de profesorii de educație fizică, în curtea școlii, la care au participat 100 de elevi (trei clase), constând în efectuarea de exerciții fizice libere, gen aerobic, desfășurate frontal sub coordonarea cadrelor didactice implicate.
  4. Start la mișcare de la mic la mare. Activitate desfășurată în curtea școlii sub directa coordonare a profesorilor de educație fizică, derulată ca invitație la mișcare pentru elevi și nu numai.
  5. Mens sana in corpore sano. Activitate desfășurată în sala de sport și în curtea școlii coordonată de profesorii de educație fizică, în care elevii sunt invitați să aleagă o ramură de sport din oferta școlii și s-o practice pe parcursul unei ore de educație fizică.