Intre 1 septembrie 2012 și 30 iulie 2014 s-a desfășurat în liceul nostru proiectul european de parteneriat multilateral COMENIUS ”La mémoire culturelle des peuples” – ”Memoria culturală a popoarelor”. Proiectul a fost aprobat de Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale, fiind finanțat de Comisia Europeană. Liceul nostru a fost coordonator de proiect, avand ca parteneri:
1. Un colegiu din Italia – Istituto Comprensivo Statale “Emanuele Armaforte” din Altofonte, Sicilia;
2. Liceul Sierra de Leyre din Sangüesa, Spania;
3. Colegiu Henri Barnier din Marsilia, Franța;
4. Liceul Tadeusz Kościuszki din Starachowice, Polonia.
Perspectiva unei cooperări europene, a unei abordări pluridisciplinare, in două limbi de circulație -franceza și engleza- a condus spre alegerea temei proiectului, aceasta permițând tinerilor din țările partenere să redescopere și să promoveze diversitatea și bogăția patrimoniului lor cultural.
Pe de altă parte, proiectul a contribuit la îmbunătățirea educației școlare, prin recunoașterea diversitații și valorilor patrimoniului cultural european, prin stimularea studiului limbilor moderne, in conformitate cu prevederile Cadrului European Comun de Referință, prin utilizarea constantă si creativă a T.I.C., prin dialogul intercultural.
Activitățile proiectului au urmat:
– un parcurs documentar, de cercetare a multiplelor aspecte ale patrimoniului material (arhitectură, artizanat) și imaterial (muzică și dansuri tradiționale, obiceiuri) ;
– un parcurs practic, de învățare a unor cântece și dansuri tradiționale, poezii în grai, dar și de exprimare în limbi străine în situații reale de comunicare;
– un parcurs de promovare, de valorizare și diseminare a activităților și a produselor finale ale proiectului.
Printre activitățile desfășurate:
– vizite de documentare la situri istorice, la muzee de arta sau de istorie și etnografie ;
– participarea asidua la repetițiile grupului vocal și ale grupului folcloric;
– realizarea unor expozitii de desene și fotografii pe tema proiectului precum și a panoului Comenius « Memoria culturală a popoarelor ». ;
– participarea la Târgul ofertei educaționale, iunie 2013.
– participarea in martie 2014 la concursul Made for Europe, etapa județeană, echipa noastră obținând locul III.
Proiectul a avut o pagina proprie pe facebook si un blog, pe acestea fiind publicate articole, fotografii, comentarii.
Produsele finale comune ale proiectului s-au concretizat prin:
– realizarea unui dictionar multilingv in doua secțiuni. In prima secțune sunt prezentate cuvinte si expresii uzuale în limbile franceză, italiană, română, spaniolă, poloneză și engleză. Secțiunea a doua a dicționarului cuprinde cuvinte din câmpul lexical al patrimoniului cultural.
– redactarea portofoliului ”Moștenirea noastră culturală”, care pune in valoare patrimoniul material și imaterial din fiecare țară parteneră ;
– prezentarea unui spectacol final comun ”Amitié et diversité” – ”Prietenie și diversitate”. Atât dicțonarul cât și portofoliul pot fi răsfoite în format virtual pe pagina de facebook a proiectului sau pe blog.
La reuniunea finală de proiect, desfășurată în liceul nostru intre 31.03-4.04.2014, au participat treizeci de elevi si profesori din școlile europene partenere care au realizat împreuna cu noi spectacolul ”Prietenie si diversitate”.
Spectacolul a început cu o defilare a celor cinci echipe partenere, în costume tradiționale. Apoi, fiecare echipă a intervenit cu texte in dialect, cântece și dansuri tradiționale. In încheierea spectacolului, toți participanții au cântat un cântec în limba franceză, cu un mesaj generos, care ne invită ca, dincolo de diferențele dintre noi (naționalitate, religie, culoarea pielii), să fim mai toleranți și să trăim în bună înțelegere. Apoi, toți partenerii au fost invitați să învețe pasul de horă. La spectacol au participat mulți elevi din liceul nostru, părinți, precum și profesorii implicați în proiect.
Considerăm că acest spectacol a reprezentat cel mai important produs al proiectului, o finalizare fructuoasă a activităților desfășurate, o valorizare și o promovare la nivel de școală și de oraș, dar și la nivel european, a activităților practice de descoperire, cunoaștere și învățare a unor aspecte legate de vorbirea în dialect sau grai, de valoarea si autenticitatea costumelor, cântecelor, dansurilor si artizanatului tradițional.
Câțiva dintre elevii participanți la mobilități și-au exprimat părerile și impresiile despre proiect intr-un scurt sondaj de opinie, publicat si pe pagina noastra de pe facebook.
Florin Petculescu, clasa a XI-a A: „Proiectul și-a lăsat amprenta pe dezvoltarea mea personală prin faptul că a creat legături între tineri din țările partenere. Proiectul în sine a fost o oportunitate de a cunoaște valorile culturale si tradițiile altor țări.”
Oana Dodoiu, clasa a X-a D: ”Grație acestui proiect am avut ocazia să merg în Franța, la Marsilia. Am vorbit în franceză și mi-am ameliorat competențele de comunicare într-o limbă străină. Dar cel mai important este că am cunoscut tineri foarte diferiți cu care m-am împrietenit iar această prietenie se menține și va continua si după încheierea proiectului.“
Andreea Vladescu, clasa a XI-a D: ”O experiență minunată, deosebită ! Să vezi o altă țară, să cunoști alte culturi, să interacționezi. Pe scurt, am o percepție mai bună despre țările implicate în proiect, dar și despre propria țară.”
Marci Ciubuc, clasa a XI-a B: ”Am apreciat oportunitatea de a socializa și de a cunoaște alte culturi.”
Valy Stoichescu, clasa a X-a A: ”Ce mi-a plăcut ? Grea întrebare ! Sunt multe lucruri care m-au încântat și m-au marcat. Mi-a plăcut cel mai mult interacțiunea cu alți tineri, descoperirea altor mentalități. Acest proiect mi-a lărgit enorm orizontul, m-a făcut să ies din carapace, să constat cât de multe lucruri minunate se pot realiza dacă îți dorești cu adevărat. Și dacă ar fi posibil să retrăiesc această experiență, aș face-o de mii de ori.”
Ruxi Savescu, clasa a XII-a A: ”Dacă nu aș fi participat la proiect nu aș fi îmbrăcat niciodată o ie românească. In prezent, am și eu una și o port cu mândrie si … cu eleganță.”
Loredana Neagoe, clasa a X-a D: ”O experiență care m-a îmbogățit, o oportunitate de a cunoaște tineri de vârsta noastră. Am simțit insă și un sentiment de regret la ideea că proiectul urma să ia sfârșit. Legăturile de prietenie țesute în timpul proiectului vor trebui să reziste și să continue.”
Darius Birescu, clasa a XI-a A: ”Mi-a plăcut cel mai mult oportunitatea oferită de proiect de a cunoaște multe persoane diferite ca naționalitate, religie, gusturi. A avea prieteni peste tot în Europa este un sentiment plăcut iar gândul că am putea să ne reîntâlnim într-o zi, mă face să-mi doresc să mai particip și pe viitor la astfel de proiecte.”
Moștenirea culturală a fiecărui popor se imprimă în memoria sa culturală, fiind un demers al memoriei din trecut spre viitor, o cale spre înțelegere, spre fraternitate, spre afirmarea identității, spre dezvoltarea personală.
Toate activitățile organizate au contribuit la îndeplinirea obiectivelor propuse în proiect, consolidând interacționarea, munca în echipă, dialogul, dimensiunea europeană precum și conștientizarea importanței cunoașterii și prețuirii patrimoniului cultural al fiecărei țări, ca parte a identității fiecărei națiuni.
Prof. Rodica-Eugenia Fiedler– coordonatoarea proiectului